Caz șocant în Mehedinți. O minoră de 15 ani ar fi încercat să își pună capăt zilelor pentru că nu mai suporta traumele din trecut. Incidentul a avut loc la Complexul de servicii sociale pentru copii preșcolari din Drobeta Turnu Severin. Fata a fost ani de zile abuzată sexual de tatăl vitreg, rămânând și însărcinată cu acesta.
Copila de doar 15 ani ar fi fost violată în repetate rânduri de tatăl vitreg, un bărbat de 49 de ani. În urma abuzurilor sexuale, aceasta a rămas însărcinată, iar în luna noiembrie 2023 minora a născut. Bărbatul a fost arestat în luna ianuarie 2024, după ce probele ADN au demonstrat că el este tatăl nou-născutului. Tânăra nu a mai putut suporta traumele și a încercat să își pună capăt zilelor.
„Fetiţa a fost adusă într-un centru medico-social însoțită de psihologul unităţii. Era stabilă, prezenta mici leziuni la nivelul antebrațului prin auto-agresiune fizică. Nu prezenta probleme de sănătate în sensul instabilității semnelor vitale", a spus, pentru Antena 3 CNN, Elena Bololoi purtător de cuvânt Spitalul Judeţean.
Minora nu este la primul gest de acest fel
„În prezent este transportată la spital, se află, se află sub supravegherea cadrelor medicale. Minora provine din familie, a fost adusă cu ceva timp în urmă într-unul din centrele noastre, deoarece se pare că a fost supusă abuzurilor din partea tatălui și tot cu tentativă de suicid a fost adusă de către organele de poliție în centru", a spus, pentru Antena 3 CNN, Amalia Lungu, şef serviciu DGASPC Mehedinți.
Adolescenta și surorile sale, de 12, respectiv 15 ani, au fost preluate de cei de la Protecția Copilului încă de anul trecut și își continuă școala. Bebelușul se află în grija unui asistent maternal.
Agresorul se căsătorise cu mama fetiței, o femeie de 33 de ani, în urmă cu 4 ani, după ce copila a fost supusă abuzurilor. Mama fetei i-ar fi luată apărarea soțului, încercând să o convingă pe minoră să nu povestească ororile pe care le-a trăit.