Doctorul Mihai Moisescu este președintele Asociației Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj și își desfășoară activitatea ca medic de familie la Motru și centrul de permanență din Cătunele. Acesta a ajuns să consulte pacienții la lumina chioară a unei veioze.
Ca să ajungă la serviciu atunci când e de gardă se folosește de lanternă. Doctorul Mihai Moisescu susține că a luat toate aceste măsuri de frică pentru că nu știe ce aduce ziua de mâine.
"Asta e tot ce folosesc. Bine că Dumnezeu ne ajută cu lumina, ne ajută și cu căldura de afară. Intră copii, intră bătrâni. Există oameni care nu rezistă la frig. Chiar eu, veneam dimineața și mă îmbrăcăm gros ca să nu consum energie.
M-aș putea trezi cu o factură de genul 4.5 lei/ KW. Imposibil ca dintr-un venit al cabinetului să plătesc această sumă de bani.
Nu mai ştiu ce înseamnă un bec aprins în cabinetul meu. Mulțumesc lui Dumnezeu că este lumina soarelui, în rest folosesc această veioză, pentru că lucrez mult la calculator am nevoie să văd ce se întâmplă acolo.
Mi-am luat un bec din ăsta, foarte economic, care și ăla e scump. L-am montat lângă chiuvetă și tot strig: 'vă rog frumos stingeți becurile, nu folosiți lumina'.", a povestit medicul Moisescu, la Antena 3 CNN.
Ca el mai sunt mulţi alţii. Pentru că nu primesc energia la preţ plafonat şi nu au cu ce să plătească facturile, aceștia sunt obligaţi să facă economii. Pacienţii nu au, însă, de suferit, asigură medicii.