În vârstă de 15 ani, Corina trăiește, împreună cu părinții săi, în județul Botoșani, fiind îndrăgostită de natură și de viața simplă de la țară.
Părinții adolescentei dețin 400 de oi, iar ajutorul venit din partea fiicei lor le oferă curaj să ducă mai departe moștenirea din străbuni.
Din dragoste pentru animale, Corina merge des la stână, acolo unde se simte cel mai bine.
"Mă mândresc foarte mult cu acest lucru. Îmi place viața la stână, este frumos, iubesc animalele și le îndrăgesc foarte mult", a declarat Corina, pentru AgroTv.
Adolescenta este elevă în clasa a VIII-a, iar școala ocupă, de asemenea, un loc important în viața ei.
Fata dorește să-și continue studiile la Liceul Pedagogic și să devină profesoară, fiind visul pentru care învață zi de zi.
Din păcate, la școală, Corina este ținta unor cuvinte dure, venite din partea colegilor care nu înțeleg de ce alege să-și petreacă timpul liber la stână.
Cu toate acestea, adolescenta nu se lasă influențată și le răspunde colegilor cu o maturitate uimitoare.
"Sunt și colegi care mă jignesc uneori, dar le spun mereu că este greu să ajungi unde am ajuns noi și este foarte mult de muncă.
Mă mândresc cu acest lucru, nu mi-a fost niciodată rușine și chiar mă și laud cu treaba asta și o voi face în continuare", a mai spus adolescenta.
Corina spune că nu va renunța niciodată la moștenirea familiei și va continua să aibă grijă de oi, așa cum a învățat de la părinții săi, botosaninews.ro.