Este vorba despre un afacerist din Târgu Frumos, care în anul 2008 a câștigat la Loto fabuloasa sumă de 3,8 milioane euro. Acesta a decedat, ieri, la vârsta de 51 de ani.
Şi chiar dacă era un afacerist prosper când a câștigat la Loto bărbatul a făcut o serie de abateri grave prin care şi-a pierdut toată averea.
Totul a început în momentul când bărbatul a făcut o serie de investiții proaste, apoi a început să de bani cu împrumut așa-zișilor prieteni care au profitat de el.
Apoi au urmat problemele cu legea, când bărbatul a fost reținut și condamnat pentru evaziune fiscală.
Problemele au continuat şi în momentul în care a fost prins băut la volan cu o alcoolemie de 2,65 mg/l alcool pur în sânge.
În ultimii ani afaceristul intrase pe un făgaş mai bun odată cu deschiderea unei noi afaceri care a înregistrat profit. Însă nu a mai ajuns să se bucure pe deplin de el, întrucât a decedat la doar 51 de ani.