Antena 3 CNN Actualitate Locale Poștași din Bacău, acuzați că au reținut bani din alocații și pensii. Cum au reușit să păcălească oamenii timp de trei ani

Poștași din Bacău, acuzați că au reținut bani din alocații și pensii. Cum au reușit să păcălească oamenii timp de trei ani

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:01 07 Apr 2023 Modificat la 22:01 07 Apr 2023
bani lei
Poștași din Bacău, acuzați că au reținut bani din alocații și pensii. Cum au reușit să păcălească oamenii timp de trei ani Sursa foto: Getty Images

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău au efectuat percheziţii la domiciliile celor doi poștași, în vârstă de 58 și 48 de ani, care ar fi reținut anumite sume de bani de la pensionari și beneficiari de alocaţii şi ajutoare sociale.

 "Din cercetări, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit că, în perioada 2020 - 2023, un bărbat de 58 ani şi o femeie de 48 ani, ambii factori poştali, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi procedat la înşelarea beneficiarilor de pensii de stat, alocaţii de stat, alocaţii suplimentare de stat şi ajutoare sociale.

Aceştia ar fi reţinut fără drept sume de bani din drepturile cuvenite beneficiarilor şi nu ar fi înmânat cupoanele aferente pentru a nu se observa diferenţa de bani", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent şef adjunct Gabriel Dumitrache.

În plus, cei doi ar fi reținut mai multe carduri sociale, pe care le-ar fi folosit pentru achiziționarea de alimente.

Citește și: Poliţiştii au plătit din banii lor produsele furate de o femeie săracă şi au avut o rugăminte pentru proprietarul magazinului, în Italia

În urma perchezițiilor, polițiștii au reținut mai multe mijloace materiale, iar procurorul de caz a instituit măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de 11.760 de euro, 160.117 de lei şi 80 de lire sterline.

Cercetările au fost desfășurate cu sprijinul Brigăzii Operaţiuni Speciale Bacău, conform Agerpres, citat de adevarul.ro.

×
Etichete: postasi Bacău
x close