Antena 3 CNN Actualitate Locale Poștaș, găsit inconștient în magazia unui Oficiului Poștal din Arad. Bărbatul a murit câteva ore mai târziu la spital

Poștaș, găsit inconștient în magazia unui Oficiului Poștal din Arad. Bărbatul a murit câteva ore mai târziu la spital

<1 minut de citit Publicat la 11:15 05 Mar 2019 Modificat la 11:15 05 Mar 2019
Poștaș, găsit inconștient în magazia unui Oficiului Poștal din Arad. Bărbatul a murit câteva ore mai târziu la spital

Un bărbat de 60 de ani, angajat al Oficiului Poștal Arad, a fost găsit inconștient de către un coleg al său. Poștașul a decedat la spital.

 Poștașul se afla în magazia Oficiului Poștal din zona Gării când i s-a făcut rău și a căzut inconștient la pământ. Bărbatul a fost găsit de către un coleg de-al său care a sunat la numărul de urgență 112, solicitând ajutor.

La fața locului a sosit un echipaj SMURD care l-a resuscitat pe poștașul în vârstă de 60 de ani, stabilizându-l și transportându-l la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Din nefericire, câteva ore mai târziu bărbatul a decedat.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad nu sunt suspiciuni cu privire la decesul poștașului, acesta survenind, se pare, din cauze patologice. Totodată, pentru că totul s-a întâmplat în timpul orelor de serviciu și în locația în care bărbatul își desfășura activitatea, a fost anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad. În acest caz se efectuează cercetări, conform procedurii, sub aspectul săvârșirii de ucidere din culpă, scrie aradon.

×
Etichete: postas
x close