Antena 3 CNN Actualitate Locale Posibilă infestare cu ploşniţe la Ikea, în București. Șeful ANPC: "Nu te gândești că îți cumperi mobilă şi în ea găsești pe alții cu care să împarți chiria"

Posibilă infestare cu ploşniţe la Ikea, în București. Șeful ANPC: "Nu te gândești că îți cumperi mobilă şi în ea găsești pe alții cu care să împarți chiria"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 14:44 05 Feb 2024 Modificat la 14:44 05 Feb 2024
plosnite anpc antena 3 cnn hepta mediafax alexandra pandrea
Sursa foto: Antena 3 CNN - Hepta | Mediafax Foto / Alexandra Pandrea

Verificările se fac în contextul în care problema ploşniţelor a fost semnalată pe o rețea de socializare, iar conducerea magazinului a confirmat posibila apariție a insectelor în depozit. 

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor face controale la magazinul de mobilă Ikea în care s-a reclamat invazia de ploșnițe. 

"I-am rugat pe cei care sunt acum în control să facă verificări amănunțite, pentru că exact așa cum ați văzut și dvs. și automat și noi imaginile ce au circulat în spațiul public, probabil și dânșii au luat măsuri imediate atât de a verifica, cât și de a dezinfecta zonele respective. 

I-am rugat pe colegii mei să facă o verificare amănunțită, pentru că în condițiile în care se vor găsi urme de prezență a acestor insecte, cu siguranță putem lua în calcul și faptul că parte dintre bunurile, din produsele comercializate au fost eventual infestate.

Vom verifica în amănunt această situație, tocmai pentru a ne asigura că putem transmite consumatorilor fie lucruri ce țin de siguranța acestora, fie legate de măsurile pe care le-am luat", a anunţat președintele ANPC, Horia Constantinescu, luni, la Antena 3 CNN.

Întrebat dacă a avut și solicitări ale oamenilor sau reclamații, cum că ar fi găsit ploșnițe în mobila cumpărată, reprezentantul ANPC a negat această informaţie.

"Nu, dar putem lua în calcul și gândiți-vă că este o surpriză neplăcută pe care cu siguranță un consumator nu are cum să o aibă în vedere, fără a avea aceste informații. 

Nu te gândești că te duci într-un magazin de nivelul celor de la Ikea și îți cumperi mobilă şi în mobilă găsești și pe alții cu care să împarți eventuali chiria apartamentului. 

Lucrurile sunt astăzi mai mult comunicate în spațiul online decât prin transmiterea de informații către autoritățile de control.

Supraveghem și suntem la curent cu multe dintre lucrurile pe care consumatorii le transmit în această variantă, tocmai pentru a putea fi verificată. 

Apoi, le vom transmite oamenilor, dar numai în cazul confirmării acestei invazii, că dacă au cumpărat de acolo, să procedeze la dezinfectarea produselor respective. 

Iar în cazul în care se dovedește prin sondaj că există ploșnițe și în cutiile produselor aflate acolo, lucrurile vor îmbrăca o cu totul altă formă", a mai spus şeful de la Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.

Reacţia Ikea, în cazul ploşniţelor reclamate în magazin

"La Ikea România, sănătatea și siguranța clienților și a colegilor noștri sunt o prioritate pentru noi.

În ceea ce privește subiectul legat de prezența unor ploșnițe în cadrul magazinului Ikea Pallady, am inițiat imediat o investigație internă și în prezent analizăm circumstanțele legate de acest potențial incident. 

Din informațiile preliminare, zona posibil afectată este cea de depozitare recuzită a magazinului și nu s-au extins în zona comercială a magazinului sau în produsele de larg consum, destinate publicului. 

În funcție de rezultatele investigației, vom începe să implementăm imediat toate măsurile necesare pentru a rezolva problemele identificate", se arată în comunicatul magazinului de mobilă, transmis presei.

×
x close