![salvatorii au ajuns la ucrainenii blocati in muntii maramuresului unul dintre ei este ranit salvatorii au ajuns la ucrainenii blocati in muntii maramuresului unul dintre ei este ranit](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/12/25/salvatorii-au-ajuns-la-ucrainenii-blocati-in-muntii-maramuresului-unul-dintre-ei-este-ranit-943127.webp)
Protestul va avea loc în perioada 12-13 martie 2024, începând cu ora 11:00, când Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România (FNSUPLR) va organiza un miting de protest în fața Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Principalele revendicări sunt:
- respectarea în totalitate a prevederilor legii 155/2010, inclusiv art. 35, lit. b (articol referitor la încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii);
- acordarea de compensații pentru efectuarea serviciului în SDSL;
- introducerea în sesiune legislativă a proiectului POCA elaborat de MDLPA;
- acordarea normei de hrană în mod obligatoriu;
- transformarea unui post la mia de locuitori în un polițist local la mia de locuitori;
- statutul polițistului local.
Blocul Național Sindical reamintește că, la începutul lunii decembrie 2023, Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală a demarat o campanie publică pentru a atrage atenția importanței existenței polițiștilor locali în societate. Campania se intitulează #șinoiexistăm.