Poliţistul rutier, angajat la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciul Rutier al IPJ Prahova, a mers miercuri la serviciu şi se pregătea să plece în teren, pe DN 1, acolo unde ar fi urmat să oprească şoferi în trafic.
Din fericire pentru şoferi, poliţistul a fost selectat să participe la un test de droguri, chiar înainte de a pleca pe teren, alături de mai mulţi colegi.
În timp ce rezultatele au fost negative pentru colegii săi, pentru agentul de la Drumuri Naţionale testul a fost pozitiv la cocaină.
Reprezentanţii IPJ Prahova au confirmat informaţia pentru jurnaliştii de la ziarulincomod.ro.
"La data de 18 august a.c., în urma efectuării unor activități de verificare a polițiștilor, pentru unul dintre aceștia, la testarea cu aparatul Drugtest, s-a înregistrat rezultat pozitiv.
Având în vedere acest aspect, IJP Prahova a transmis o informare către BCCO Ploiești, în vederea continuării verificărilor, conform competenței", potrivit sursei citate.
Drept urmare, poliţistul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice şi va fi cercetat de colegi.