Antena 3 CNN Actualitate Locale Polițist prins în flagrant cu un kilogram de cocaină în mașină, la Brașov

Polițist prins în flagrant cu un kilogram de cocaină în mașină, la Brașov

Ovidiu Stan, Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 22:32 07 Sep 2023 Modificat la 23:28 07 Sep 2023

Un polițist din serviciul public din Brașov a fost prins cu un kilogram de cocaină în portbagajul mașinii.

Colegii săi l-au reținut în flagrant pe acesta și l-au încătușat. Ceilalți polițiști au fost șocați de gestul făcut de colegul lor.

Se pare că tânărul este și dealer de droguri. În trecut ar mai fi avut probleme cu legea. Cu ceva timp în urmă a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins conducând cu 240 km/h pe Calea Făgărașului, din Brașov.

"Cel în cauză a fost destituit din funcție și nu mai deține, în prezent, calitatea de polițist în cadrul I.P.J. BRAȘOV. De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei și Statutului Polițistului.

Citește și: Peste 2.500 de șoferi drogați la volan şi alți 7.500 băuţi, de la începutul anului şi până în prezent

Totodată, acordăm și am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale", a transmis Inspectoratul Poliției Județene Brașov.

×
x close