Antena 3 CNN Actualitate Locale Cu bicicleta din România până în Serbia. Cea mai lungă pistă din ţară va avea punct de trecere a frontierei

Cu bicicleta din România până în Serbia. Cea mai lungă pistă din ţară va avea punct de trecere a frontierei

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:35 11 Mar 2024 Modificat la 23:35 11 Mar 2024
biciclist
Sursa foto: LEONARDO VAZQUEZ / Pexels

Bicicliştii pot merge, din nou, de la Timişoara până în Zrenjanin (Serbia) pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, aflată pe digul râului Bega şi care leagă cele două ţări. Pista are 70 de kilometri lungime, dintre care 37 pe teritoriul României.

Pe această pistă va fi deschis un punct de trecere a frontierei temporar.

"Succesul trecerii graniţei pe două roţi către Serbia în anii anteriori a făcut ca, şi în 2024, Consiliul Judeţean Timiş să solicite Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara deschiderea lunară a unui punct de trecere a frontierei, respectiv două weekenduri în lunile iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Ciclismului şi septembrie, când se sărbătoreşte Ziua Mondială a Mobilităţii", a transmis Consiliul Judeţean Timiş, într-un comunicat de presă de luni.

Solicitarea a fost făcută pentru deschiderea unui punct de frontieră în fiecare ultim weekend al lunii, în perioada martie - octombrie 2024, între orele 8:00 – 20:00, pe lângă pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timişoara şi Zrenjanin, la frontiera româno-sârbă.

Însă, până în prezent, au fost aprobate doar lunile martie şi aprilie, urmând a fi actualizate datele ulterioare.

Weekendurile din cele două luni aprobate sunt 30-31 martie şi 27-28 aprilie.

×
x close