După ce şi-au dat seama de realitatea faptelor, poliţiştii au mers acasă la bătrânica sancţionată şi i-au oferit un buchet de flori. Totodată, poliţiştii au anulat amenda dispusă.
La începutul acestei săptămâni, bătrânica strângea gunoaiele din jurul blocului său. "Înarmată" cu un sac pentru deşeuri, femeia a strâns bucăţi de polistiren şi azbest, scândurele, pungi de plastic, pet-uri şi alte obiecte aduse de vântul puternic.
Sacul plin cu deşeuri a fost dus de femeia în vârstă de 71 de ani la cel mai apropiat loc de colectare din apropierea blocului său, dar bătrâna nu a putut să-l pună în container fiindcă era prea greu. L-a lăsat lângă pubele, crezând că va fi luat de firma de salubritate.
"Am stâns sacul la gură şi am mers la containere, dar nu încăpea şi l-am lăsat lângă, în ideea că îl vor lua cei de la salubritate. Peste o oră au sunat la uşă doi poliţişti locali, care mi-au spus că voi fi amendată. Mă văzuseră pe camere, mi-au spus că n-am selectat gunoiul şi am primit 50 de lei amendă. Am crezut că fac o faptă bună...", a declarat bătrâna, potrivit adevarul.ro.
După ce demersul penibil al poliţiştilor a ajuns în presă, Poliţia Locală Piatra Neamţ a transmis într-un comunicat că a avut loc o "întâmplare mai puţin fericită". A doua zi, femeia s-a trezit din nou cu poliţiştii la uşă, a fost felicitată şi a primit în dar un buchet de flori.
"Vă spunem că ne pare rău! Doamna care a curăţat resturile de materiale de construcţie aduse de vânt şi care a primit amendă pentru depozitarea incorectă a deşeurilor a fost vizitată de poliţiştii locali. De data aceasta pentru a primi un buchet de flori, o mulţumire pentru implicarea şi spiritul civic de care a dat dovadă", a transmis Poliţia Locală Piatra Neamţ.
Poliţiştii locali îi cer scuze bătrânei pentru felul în care au decurs lucrurile şi transmit că amenda a fost anulată.