Antena 3 CNN Actualitate Locale Peste 100 de persoane din Maramureș, cercetate pentru că ar fi obținut ilegal bani pentru cazarea refugiaților ucraineni

Peste 100 de persoane din Maramureș, cercetate pentru că ar fi obținut ilegal bani pentru cazarea refugiaților ucraineni

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:31 09 Feb 2023 Modificat la 11:51 09 Feb 2023
politie
Peste 100 de persoane din Maramureș, cercetate pentru că au obținut ilegal bani pentru cazarea refugiaților ucraineni Sursa foto: Facebook/ Politia Romana

Polițiștii din Maramureș au efectuat, joi dimineața, 117 percheziții, într-un dosar în care sunt cercetați mai mulți funcționari și 102 persoane care ar fi obținut, pe nedrept, fonduri de la stat, pentru cazarea refugiaților ucraineni.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sprijinul polițiștilor din Cluj, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Mureș, fac, joi, 117 percheziții domiciliare, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Sunt vizați, în acest caz, funcționari din cadrul unei unități administrativ-teritoriale și 102 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obținut, pe nedrept, aproximativ 2.657.650 de lei, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor necesare pentru hrana și cazarea cetățenilor ucraineni refugiați.

Citește și: O femeie din Alba a devenit victima cămătarilor după ce a intrat într-un joc financiar, numit ”roata”, pe Facebook

Mai mult, există bănuiala că persoanele ar fi depus, la începutul lunii ianuarie 2023, la unitatea administrativ teritorială, un număr mare de cereri de decontare, urmând ca aceștia să obțină ilegal 9.765.070 de lei, din bugetul Fondului de Rezervă Bugetară, potrivit Mediafax.

În prezent, această sumă de bani a fost "blocată" în conturi, fiind amânată plata.

×
x close