Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a aprobat, vineri, planul de măsuri ca urmare a apariţiei unor focare de pestă porcină africană în două gospodării din Frumuşiţa şi într-una din Brăneşti, se arată într-o informare transmisă de Prefectura Galaţi.
Potrivit sursei citate, s-a decis sacrificarea preventivă a suinelor din cele două localităţi; interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar.
În Baza naţională de date, la Frumuşiţa sunt înregistrate 151 de gospodării, cu un efectiv de 306 porci, iar la Brăneşti 88 de gospodării, cu 191 de porci, echipele mixte urmând să înceapă sacrificarea preventivă vineri dimineaţa.
În judeţul Galaţi au fost descoperite, de la începutul anului, 32 de focare de pestă porcină africană şi au fost sacrificaţi, în total, peste 2.000 de porci.