Pompierii au constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu, iar locuința nu era racordată la rețeaua de gaze, butelia folosită în casa respectivă fiind găsită închisă.
La fața locului a fost solicitată și prezența unei echipe de la furnizorul de gaze pentru a efectua verificări, deoarece locuința vecină era racordată la rețea.
În urma măsurătorilor efectuate, valorile de detecție au fost normale.
Persoanele implicate, două femei, în vârstă de 41 și 64 de ani și un bărbat, de 29 de ani, au fost transportate la spital, cu arsuri la față, mâini și picioare.
Citește și: Incendiu puternic în București! Focul a cuprins patru case din Sectorul 5
În urma exploziei, au fost afectate două camere și holul locuinței.
Cel mai probabil explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, în momentul în care una dintre persoanele rănite a pornit aerul condiționat.