Persoana în cauză, a cărei identitate nu era cunoscută la ora acestei actualizări, este căutată de pompieri și scafandri în râul Bega, în care s-ar fi aruncat joi seară.
La fața locului, anchetatorii au găsit mai multe obiecte care ar putea să-i aparțină victimei.
Ei au prelevat amprente, în vederea identificării ulterioare.
"În continuare, scafandrii ajutați de cinci bărci fac verificări atât pe luciul apei, cât și în adâncime. Acțiunea a început de ieri seară, după ce un bărbat a anunțat autoritățile că e posibil ca o persoană să se fi aruncat în râul Bega.
La fața locului au ajuns și polițiștii de la Criminalistică, pentru a preleva probe, inclusiv amprente de pe obiectele găsite abandonate pe malul râului.
În GALERIA FOTO următoare, imagini de la operațiunea declanșată de autorități pe râul Bega:
Cel care a apelul la numărul de urgență a semnalat că o plasă de cumpărături, o bucată de pânză și un troler pentru cumpărători au fost abandonate pe mal și că, cel mai probabil, proprietarul acestora s-a aruncat în Bega.
Trebuie spus faptul că anchetatorii au vizionat inclusiv imaginile recuperate de pe camerele de supraveghere din zonă. Acestea au surprins o siluetă care pare că s-ar fi aruncat în apă.
Dacă ipoteza aceasta se confirmă și vorbim, într-adevăr, de o persoană care s-a aruncat în apă, șansele ca aceasta să fie găsită în viață de scafandri sunt aproape zero", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Andreea Borboros.