În aceste momente procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pun în aplicare nu mai puțin de 24 de mandate de percheziție domiciliară, care vizează nu doar domiciliile unor persoane fizice, ci și instituții publice, în special Primăria Iași.
Instituția este înconjurată de jandarmi. Oamenii de acolo spun că n-au mai văzut așa ceva de când a fost arestat primarul Nechita. Şi de această dată sunt vizate inclusiv birourile fostului viceprimar, dar și al actualului primar, Mihai Chirica.
Infracțiunile de care sunt acuzate cele 30 de persoane ]n acest caz, sunt de abuz în serviciu în vederea obținerii unui folos necuvenit, uzurparea funcției, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
După această acțiune a celor de la DIICOT, vor urma și audieri ce ar putea dura până spre noapte, târziu.
În urmă cu două zile Primăria Iaşi a fost percheziționată și de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care căutau dovezi într-un dosar de corupție legat de construcția, dar și de vânzarea unei clădiri din oraș.
Update 14.22
Primarul Mihai Chirica a fost dus cu mașina poliției la audieri.