![filmul crimei de la braila dentista a fost ucisa in doar 33 de secunde filmul crimei de la braila dentista a fost ucisa in doar 33 de secunde](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/21/filmul-crimei-de-la-braila-dentista-a-fost-ucisa-in-doar-33-de-secunde-913663.jpg)
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de furt după ce poliţiştii au stabilit că acesta se deplasa împreună cu un minor la locuinţele unor persoane de vârsta a treia şi fura banii pe care îi găsea în casă.
Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi de o femeie, de 82 de ani, din municipiul Galaţi, cu privire la faptul că, în ziua anterioară, ar fi fost victima unei infracţiuni de furt. Femeia a precizat că ar fi primit în locuinţa sa un bărbat şi un minor care comercializau nuci şi care, profitând de neatenţia sa, i-ar fi sustras dintr-un corp de mobilier aflat în sufragerie, suma de 3.000 de lei.
”În cursul zilei de ieri, poliţiştii l-au identificat pe prezumtivul autor, în persoana unui bărbat, de 34 de ani, în urma extinderii cercetărilor stabilind că acesta, împreună cu un minor, de 13 ani, ar mai fi comis o faptă cu acelaşi mod de operare, în data de 5 octombrie, când ar fi sustras din locuinţa unui bărbat, de 91 de ani, suma de 1.600 de lei”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Sursa: adevarul.ro.