La Miercurea Ciuc, duminică dimineața, au fost sfințite bucatele de Paște. Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea distanței dintre persoane și a măsurilor sanitare.
La evenimentul din Miercurea Ciuc a participat un număr mare de oameni, dar au păstrat distanța și au așteptat liniștiți până când le-au fost sfințite coșurile cu mâncare.
În anii trecuți, ceremonialul se desfășura doar pe platoul din fața Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, dar anul acesta, în condiții de pandemie, zona a fost extinsă. Astfel, oamenii au putut respecta măsurile sanitare și au putut participa și la eveniment.
Circulația a fost blocată pe două bulevarde din centrul orașului, iar oamenii au purtat portul tradițional, flori și coșurile încărcate de bucate. Fiecare coș a fost acoperit cu șervete albe, pe care credincioasele romano - catolice le folosesc doar pentru această ocazie. Au venit credincioși de toate vârstele, persoane în scaun rulant, dar și familii cu copii, unii foarte mici, îmbrăcați în costume populare și purtând coșuri în miniatură, în acest fel părinții încercând să le transmită această tradiție.
Organizatorii au împărțit măști de protecție. La ceremonie au participat peste 2.000 de persoane. Slujba de sfințire a bucatelor a fost oficiată de episcopul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, Tamas Jozsef. El s-a adresat credincioșilor, alături de mai mulți preoți catolici de la un altar improvizat în fața Casei de Cultură a Sindicatelor.
După slujbă, preoții au coborât și au mers printre oameni, pentru a le sfinți coșurile cu merinde pe care le-au adus la eveniment. În 2020, slujba pentru sfințirea bucatelor de Paște a fost anulată, în contextul pandemiei de COVID-19.
Primarul din Miercurea Ciuc, precizări despre organizarea evenimentului:
"Ne-am pregătit din timp și într-un parteneriat. Mulțumesc Parohiei Romano-Catolice pentru că a fost partener cu noi. Față de anul 2018, 2019, anul acesta evenimentul s-a desfășurat pe două bulevarde, sub formă de cruce, pe o lungime de 1.600 de metri.
Au venit foarte mulți voluntari, am avut și parteneriatul Poliției și Jandarmeriei, foarte mulți oameni care au înțeles să meargă la cea mai apropiată zonă din această porțiune, față de locuințele lor. A fost un moment de-a dreptul mișcător și comunitatea locală din Miercurea Ciuc a demonstrat că știe să demonstreze că poate să fie responsabilă în orice situație", a declarat primarul din Miercurea Ciuc, la Antena 3.
Întrebat dacă au fost proteste în ultimele zile în oraș, edilul a precizat că nu. Primarul spune că deși oamenii se confruntă cu greutăți cauzate de pandemie, sunt în continuare responsabili.
"Nu cred că diferă foarte mult față de opinia publică generală, dar oamenii din Miercurea Ciuc și din zonă înțeleg greutățile cu care se confruntă comunitatea și oamenii care au probleme de sănătate, probleme economice. Este o situația foarte complexă", a mai precizat Korodi Atiila la Antena 3.