Antena 3 CNN Actualitate Locale Părinți din Bihor, condamnați după ce și-au retras cei patru copii de la școală. Decizia luată de instanță

Părinți din Bihor, condamnați după ce și-au retras cei patru copii de la școală. Decizia luată de instanță

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:33 31 Dec 2023 Modificat la 12:33 31 Dec 2023
parinte copil
Părinți din Bihor, condamnați după ce și-au retras cei patru copii de la școală. Decizia luată de instanță Sursa foto: Profimedia Images

La începutul anului 2021, instituția de învățământ la care învățau copiii a alertat Poliția, reclamând faptul că cei patru minori, la acea dată în vârstă de 13, 11, 10 și 8 ani, nu mai sunt lăsați să meargă la școală de părinți.

Mama celor patru copii a fost cea care a făcut cerere la școală pentru retragerea copiilor.

Aceștia locuiesc în comuna bihoreană Bratca, iar părinții au motivat decizia, în timpul audierilor, prin faptul că în timpul pandemiei de coronavirus a fost condiționată prezența la școală a copiilor de vaccinare sau de purtarea măștii.

În acel moment, cadrele unității școalare au oferit posibilitatea ca cei patru elevi să beneficieze de cursuri online, însă părinții au refuzat, spunând că nu sunt de acord ca cei mici să utlizeze orice fel de dispozitiv electronic pentru a avea acces la învățământ.

Citește și: Mihai și Zaharia, polițiștii dați exemplu după ce au refuzat o șpagă egală cu salariul pe o lună: "Ne mândrim cu ei"

Părinții au aflat, de la diverse cunoştinţe, despre posibilitatea înscrierii copiilor în sistemul de tip homeschooling, aceştia luând decizia de a-şi retrage copiii de la cursurile învăţământului general obligatoriu din cadrul Liceului Teoretic Nr. 1 şi de a-i înscrie în sistemul de învăţământ de tip homeschooling, din cadrul Home Life Academy.

Așa se face că cei patru copii nu au mai fost lăsați să meargă la școală și au fost pregătiți acasă de cei doi părinți, mama având 8 clase, iar tatăl 12.

Cei doi părinți au cumpărat manuale și, potrivit declarațiilor celor patru copii, aceștia făceau cursuri cu ei timp de trei ore pe zi.

În urmă cu câteva zile, instanța a pronunțat o decizie de condamnare la patru luni de închisoare cu suspendare pentru împiedicarea accesului la la învăţământul general obligatoriu, în formă continuată, însă cu amanarea aplicarii pedepsei pe o perioadă de doi ani.

×
x close