Antena 3 CNN Actualitate Locale Paramedici SMURD, la spital, după ce au fost înţepaţi de viespi

Paramedici SMURD, la spital, după ce au fost înţepaţi de viespi

<1 minut de citit Publicat la 23:31 07 Aug 2017 Modificat la 23:31 07 Aug 2017
o_1bmv6a7me1hm63afnna10jl3428.jpeg
Foto: Intact Images

Şapte persoane din Dâmboviţa, între care doi angajaţi ai ISU, au ajuns, duminică, la spital după ce au fost înţepate de viespi. Trei sunt în şoc anafilactic. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Telea, a declarat că angajaţii ISU au fost chemaţi, duminică, în comuna Voineşti, sat Izvoare, la o persoană în vârstă de 32 de ani înţepată de viespi.

“Colegii mei au fost chemaţi să acorde ajutor în cazul unei persoane care, în timp ce era la scăldat, a fost înţepată de o viespe. Trebuiau să ducă pacientul la Ambulanţă, locul fiind la un kilometru de şosea”, a declarat Telea.

Potrivit acestuia, când transportau pacientul spre Ambulanţă, pompierii şi alte patru persoane au fost atacaţi de un roi de viespi.

Trei dintre aceştia, unul fiind paramedic SMURD, au intrat în şoc anafilactic.

“Cei doi colegi ai mei şi alte patru persoane au fost şi ei înţepaţi de viespi. Cei şase şi pacientul iniţial au fost transportaţi la spital, trei fiind în şoc anaflilactic”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Alexandra Ciurea, a declarat că poliţiştii sunt la faţa locului şi au început verificări.

×
Etichete: SMURD spital Dambovita
x close