Antena 3 CNN Actualitate Locale Orașul din România unde se construiesc apartamente cu consum redus de energie pentru tinerii români întorşi din străinătate

Orașul din România unde se construiesc apartamente cu consum redus de energie pentru tinerii români întorşi din străinătate

locuinta noua tineri apartament cuplu
Cheile unei locuințe noi ținute de un cuplu, imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images
de Mia Lungu    |    03 Sep 2024   •   19:29

Un număr de 66 de apartamente ce vor avea consum redus de energie sunt în construcţie în municipiul Caracal, imobilele având destinaţia de locuinţe sociale şi pentru tinerii care se întorc din străinătate, a declarat, marţi, pentru Agerpres, primarul Ion Doldurea.

Apartamentele cu consum redus de energie, asigurată în mare parte din surse regenerabile, sunt construite de municipalitatea din Caracal cu fonduri prin PNRR în valoare de 4,8 milioane de euro.

"Construcţia apartamentelor cu consum foarte redus de energie a început, lucrările sunt în grafic iar termenul de finalizare a fost stabilit pentru finalul lunii iunie 2025. În proiect se prevede că apartamentele vor fi locuinţe sociale, însă am început demersurile, împreună cu domnul deputat Adrian Chesnoiu, pentru ca jumătate dintre ele să fie destinate tinerilor care se întorc din străinătate pentru a-i încuraja să se întoarcă în ţară", a spus Ion Doldurea.

În aceeaşi zonă în care se construiesc cele 66 de apartamente, Târgul Nou, se va construi şi o bază sportivă, cu terenuri de fotbal, baschet, volei şi handbal, cu 500 de locuri pentru spectatori, precum şi o parcare.

Proiectul pentru baza sportivă, cu o valoare de 2,1 milioane de euro, este realizat de Compania Naţională de Investiţii

"S-a dat ordinul de începere pentru baza sportivă şi sperăm ca până la anul să avem o bază sportivă, un teren de sport sintetic şi o parcare generoasă", a adăugat Doldurea.

×
Citește mai multe din Locale
» Vezi toate știrile din Locale
Cele mai noi știri
Parteneri
x close