Problemele copiilor au început încă de pe data de 9 decembrie, atunci când se aflau în casele a două familii de asistenți maternali de lângă Lugoj și au primit în dar cârnați de casă.
Rând pe rând, copiii au început să se simtă rău, au acuzat stări de vomă și amorțeli la nivelul feței, motiv pentru care au fost duși cu Ambulanța la Spitalul din Lugoj.
Însă pentru că rezultatul nu era cel scontat, iar copiii se simțeau din ce în ce mai rău, au fost trimiși la Spitalul de Copii din Timișoara.
La finalul săptămânii, șapte dintre copii au fost trimiși la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, acolo unde medicii au pus un diagnostic clar: suspiciune de botulism.
Imediat s-a trecut la administrarea tratamentului specific pentru astfel de cazuri, iar acum copiii sunt în afara oricărui pericol, însă doi dintre ei rămân încă sub supraveghere permanentă.
Reprezentanții DSP susțin că au demarat o anchetă și au prelevat probe care vor fi trimise pentru analiză la Institutul Cantacuzino din București.
”Ancheta epidemiologică se află în desfășurare până la acesta dată, fiind identificate 11 cazuri probabile în cadrul focarului de botulism, dintre care 8 sunt internați la Spitalul Victor Babeș din Timișoara și 3 sunt la domiciliu, asimptomatici”, a declarat Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt DSP Timiș.