Antena 3 CNN Actualitate Locale Operele lui Brâncuşi, călcate în picioare de sute de turişti! "Este o modă"

Operele lui Brâncuşi, călcate în picioare de sute de turişti! "Este o modă"

<1 minut de citit Publicat la 14:27 30 Oct 2015 Modificat la 14:27 30 Oct 2015
brancusi facebook adevarul.jpg
Foto: Facebook via Adevarul.ro
Aproximativ 200 de vizitatori ai operelor din piatră ale sculptorului Constantin Brâncuşi, care se află în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, au fost amendaţi de poliţiştii locali, de la începutul anului şi până acum, pentru că s-au urcat cu picioarele pe celebrele lucrări de artă.

Mai mult decât atât, unele persoane au găsit de cuviinţă chiar să se lungească pe masa lui Brâncuşi şi să imortalizeze acest moment. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Târgu Jiu, doar urcarea pe opere este interzisă, nu şi aşezarea. Lavinia Truşcă, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu, a spus că, în medie, poliţiştii locali aplică lunar în jur de 20 de amenzi, cuantumul sanţiunii fiind de 200 de lei.

Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, a precizat că este o modă în rândul vizitatorilor de a se urca pe operele lui Brâncuşi, pentru a se fotografia, scrie Adevărul.ro.

×
Etichete: fotografie amenda
x close