Antena 3 CNN Actualitate Locale O profesoară din Arad a fost rănită grav, în școală, după ce o bucată de tencuială s-a desprins de pe tavan și a căzut peste ea

O profesoară din Arad a fost rănită grav, în școală, după ce o bucată de tencuială s-a desprins de pe tavan și a căzut peste ea

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:08 04 Oct 2024 Modificat la 14:08 04 Oct 2024
scoala clasa getty images
O profesoară a fost rănită grav, în șoală, după ce o bucată de tencuială s-a desprins de pe tavan

O profesoară de la Colegiul Național “Elena Ghiba Birta” din Arad a fost rănit grav de o bucată de tencuială care s-a desprins de pe tavan și s-a prăbușit peste ea. 

”Este vorba despre o femeie, în vârstă de 51 de ani, stabilă, conștientă și cooperantă. Victima a fost preluată de către echipajul medical SAJ care îi acordă în aceste momente îngrijiri medicale. Pompierii militari arădeni au acționat pentru asigurarea zonei și măsurilor specifice”, au transmis reprezentanții ISU. 

La fata locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare. De asemenea, a fost alocată o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Totodată, au fost anunțați reprezentanții din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții.

O bucată de tencuială de aproape 1 metru a căzut peste profesoară

Potrivit reprezentanților primăriei, profesoara a fost rănită de o bucată de tencuială de aproximativ 80 mp.

”Regretăm incidentul petrecut în urmă cu puțin timp la Colegiul Național “Elena Ghiba Birta” din municipiu, unde, în urma desprinderii unei bucăți de circa 80 cm2 de tencuială de pe intradosul rampei de coborâre de la etajul II al clădirii la etajul I, un cadru didactic a avut de suferit.

Precizăm că specialiștii care au expertizat starea clădirii, înainte de începerea lucrărilor, nu au prevăzut niciun fel de intervenții în zona respectivă, astfel ea nefăcând parte din proiectul de reabilitare.

Ținând cont de nefericitul eveniment, Primăria Arad, prin serviciul de specialitate, va dispune verificarea tuturor zonelor în care nu au fost prevăzute prin documentația tehnică lucrări cu ocazia recentei reabilitări”, se arată în comunicatul instituției. 

×
x close