Antena 3 CNN Actualitate Locale O furtună a făcut prăpăd în vestul țării: acoperişuri luate de vânt, maşini avariate și un drum blocat

O furtună a făcut prăpăd în vestul țării: acoperişuri luate de vânt, maşini avariate și un drum blocat

<1 minut de citit Publicat la 10:37 13 Noi 2019 Modificat la 10:37 13 Noi 2019
O furtună a făcut prăpăd în vestul țării: acoperişuri luate de vânt, maşini avariate și un drum blocat

Şapte blocuri au rămas fără acoperişuri şi cinci autoturisme au fost avariate, din cauza vântului puternic care a suflat în noaptea de marţi spre miercuri, în municipiul Hunedoara, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

De asemenea, din cauza copacilor doborâţi de vânt, drumul care face legătura între localităţile Peştiş şi Almaş a fost blocat, pompierii militari reuşind să restabilească circulaţia miercuri dimineaţa.

Bucăţi de tablă au fost luate de vânt şi purtate până în zona spaţiilor verzi, blocurile rămânând fără o parte din acoperişuri.

În două zone ale municipiului Hunedoara, resturile de acoperişuri şi ramurile de copaci rupte vânt s-au prăbuşit peste maşini, fiind avariate câte trei, respectiv, două autoturisme.

Pompierii militari din Hunedoara şi Deva au intervenit pe timpul nopţii şi acţionează miercuri pentru îndepărtarea efectelor vântului puternic, înlăturând crengile rupte şi bucăţile de tablă. La faţa locului au fost deplasate două autospeciale de capacitate medie şi una folosită la descarcerarea grea pentru a ajuta la degajarea resturile duse de vânt.

Judeţul Hunedoara se află sub avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, cu viteză la rafală de 120-140 km/h în zona de munte, la peste 1.800 de metri altitudine, până la ora 12,00. 

×
Etichete: Hunedoara vant
x close