O femeie s-a aruncat în faţa trenului, la Câmpulung Moldovenesc, având un copil în braţe. Incidentul ar fi avut loc lângă Gara Mare Câmpulung Moldovenesc.
Potrivit ISU Suceava, atât femeia, cât şi copilul, au încă semne vitale.
Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc a afirmat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că femeia şi copilul sunt acum la spitalul din oraş.
Potrivit acestuia, femeia este în comă şi are un picior amputat. Băieţelul are ambele picioare amputate.
Mama ar fi ieşit înaintea trenului din tufişuri, într-o zonă cu vizibilitate zero pentru mecanicul de locomotivă.