Dosar la Parchetul Judecătoriei Brașov, cu fapte care i-au uimit chiar și pe procurori.
Un recidivist din Brașov, eliberat condiționat, a decis să-și pună planul în aplicare folosind metoda „Loverboy”. Astfel, i-a trimis victimei, o femeie de 31 de ani, un mesaj prin intermediul unei rețele de socializare.
Pe 9 septembrie 2018, pentru femeie a început coșmarul.
Principalul suspect și soția acestuia s-au întâlnit cu victima, i-au luat actele și telefonul mobil și au ținut-o cu forța în locuința lor. Zilnic, victima era bătută de principalul suspect, dar și de cei doi copii ai familiei. Mai mult, aceasta a fost violată de bărbatul de care se îndrăgostise prin intermediul rețelei de socializare. După zece zile de chin, victima a reușit să fugă.
Un judecător a decis arestarea celor vinovați.
Sursa: brasovtv.com