Antena 3 CNN Actualitate Locale O comună din România s-a înfrățit cu un oraș din Republica Dominicană. Dar primarul e sceptic: „Nu știu dacă m-aș mai duce a doua oară”

O comună din România s-a înfrățit cu un oraș din Republica Dominicană. Dar primarul e sceptic: „Nu știu dacă m-aș mai duce a doua oară”

A.S.
2 minute de citit Publicat la 20:10 31 Ian 2025 Modificat la 20:10 31 Ian 2025
primar mediesu aurit monte cristi
Locuitorii Medieşului Aurit nu văd cu ochi buni înfrăţirea. Foto: Facebook/ Primaria Mediesu Aurit

O comună din Satu Mare s-a înfrăţit cu un oraş din Republica Dominicană. Acolo nu este chiar luxul pe care îl găsim în faimoasa Punta Cana, din spusele edilului comunei Medieşu Aurit. Acesta a mers în Monte Cristi alături de soţie şi două angajate pentru a vizita localitatea. La rândul lor, autorităţile din Republica Dominicană au venit în trecut în România şi au rămas impresionanţi de sistemul de salubritate, de obiceiurile noastre şi de dansurile tradiţionale.

„Ideea este că dânșii ne-au căutat pe noi. În momentul în care spui Republica Dominicană, te gândești la soare, te gândești la căldură, te gândești la nuci de cocos”, a spus Marian Torok, primarul comunei Medieșu Aurit.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea din Republica Dominicană. Marian Torok, primarul comunei Medieșu Aurit din județul Satu Mare, împreună cu o delegație din primărie, a străbătut 9.000 de kilometri pentru a semna un acord de înfrățire cu orașul Monte Cristi, o premieră pentru o comună din România. Numai că, odată ce au ajuns acolo, excursia exotică s-a transformat într-o experiență mai puțin paradisiacă. Monte Cristi nu e Punta Cana, iar locul în care au ajuns e la 8 ore de mers cu mașina de stațiunile turistice celebre.

Delegația românească a fost întâmpinată cu ospitalitate de autoritățile locale dominicane, iar vizita de 5 zile, bine planificată de gazde, a culminat cu ceremonia oficială de înfrățire.

„La ce am văzut nu știu dacă m-aș duce a 2-a oară. Este o sărăcie lucie. Ei sunt obișnuiți să fie sclavi. Nici măcar semne de circulație nu au”, a mai spus primarul.

Cei din Republica Dominicană au fost însă mult mai impresionaţi de România.

„Când a fost Erixon aici, a zis: Domnule, dar la voi cum e așa curățenie? Cum reușim noi să aducem copiii la școală? La ei nu există”, a explicat Marian Torok.

Iar înfrăţirea ar fi în beneficiul ambelor tabere, mai ales că edilul din Medieşu Aurit l-ar învăţa pe omologul din Monte Cristi să introducă taxele şi impozitele.

Locuitorii Medieşului Aurit nu văd cu ochi buni înfrăţirea. Întrebați ce ar putea fi luat ca model de cei din Monte Cristi, localnicii au răspuns cu ezitare, semn că nu sunt obișnuiți să se vadă în postura de inspirație pentru alții.

Dacă va aduce cuiva beneficii concrete sau că va rămâne doar un episod exotic în istoria comunei, rămâne de văzut. Reprezentanții din Monte Cristi urmează să vină în România vara aceasta, pentru a vedea cu ochii lor cum funcționează administrația dintr-o comună transilvăneană.

Distanța, diferențele culturale și geografice, și prioritățile diferite ale Medieșului Aurit, concentrat pe dezvoltare rurală versus turismul și comerțul maritim din Monte Cristi, fac ca inițiativa să fie văzută ca inutilă sau artificială, fără beneficii concrete.

Mai mult, faptul că toți membrii delegației și-au dus și partenerii de viață cu ei nu a ajutat deloc la eliminarea suspiciunilor că deplasarea a fost, de fapt, un concediu plătit din bani publici.

×
x close