Un șofer din Sibiu, în vârstă de 46 de ani, care a intrat cu maşina în alt autoturism și a fost dus la spital cu răni grave. Aici, bărbatul a lovit asistenta medicală care l-a îngrijit.
Bărbatul agresiv a fost potolit de poliţiştii care oricum se aflau în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Sibiu. Acum şoferul s-a ales cu dosar penal şi a fost transferat la Psihiatrie.
„În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii incidentului în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Asistenta medicală de la Urgenţă, care lucra în cabinetul de Chirurgie, a depus plângere împotriva pacientului violent, potrivit oradesibiu.ro.