Antena 3 CNN Actualitate Locale O adolescentă din Olt a dispărut fără urmă de la centrul de plasament. A plecat la un supermarket și nu s-a mai întors

O adolescentă din Olt a dispărut fără urmă de la centrul de plasament. A plecat la un supermarket și nu s-a mai întors

<1 minut de citit Publicat la 19:05 05 Aug 2019 Modificat la 19:05 05 Aug 2019
O adolescentă din Olt a dispărut fără urmă de la centrul de plasament. A plecat la un supermarket și nu s-a mai întors
foto: Pixabay.com

O adolescentă în vârstă de 16 ani, Claudia Elena Popa, beneficiară de măsură de protecţie socială într-un centru de plasament din Slatina, este căutată de poliţişti după ce în seara zilei de duminică, 4 august, ar fi plecat fără acordul educatorului de serviciu şi nu a mai revenit. 

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, în urma verificărilor s-a stabilit că, duminică seara, tânără ar fi plecat din zona unui supermarket din Slatina fără acordul educatorului de serviciu care o însoţea şi nu a mai revenit. 

Faptul că fata nu a mai revenit la centrul de plasament din Slatina a fost sesizat telefonic luni. 

Conform sursei citate, minora a mai părăsit centrul şi în trecut, revenind ulterior. 

"La data plecării, minora era îmbrăcată cu pantaloni (colanţi) cu imprimeu tip camuflaj, tricou negru şi purta tenişi negri cu talpă albă. Semnalmente: înălţime aproximativ 1,65 m, greutate 75 kg, constituţie atletică, ten deschis, ochi căprui, păr şaten, vopsit roşu, tuns scurt. Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află, sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie", precizează reprezentanţii IPJ Olt.

×
x close