Antena 3 CNN Actualitate Locale Notă scăzută la purtare pentru elevele care l-au filmat pe profesorul de religie când se „scărpina”

Notă scăzută la purtare pentru elevele care l-au filmat pe profesorul de religie când se „scărpina”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:51 02 Feb 2018 Modificat la 19:51 02 Feb 2018
o_1c5bqat3oo5k1rbehi91kb6172q8.jpg

Cele trei eleve de la Liceul „Nicolae Teclu” din Copşa Mică, care l-au filmat în timpul orei de religie pe profesorul preot, acuzându-l de comportament indecent, s-au ales cu o mustrare scrisă şi nota scăzută la purtare, pentru că au înregistrat filmul şi l-au distribuit fără acord pe Internet, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.

„În ceea ce priveşte situaţia elevelor implicate în incidentul din 18.01.2018, Consiliul de administraţie al Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copşa Mică, întrunit în şedinţa din 29.01.2018, a analizat situaţia şi a votat aplicarea unei sancţiuni de mustrare scrisă şi scăderea notei la purtare pentru cele trei eleve, pentru că au înregistrat filmul şi l-au distribuit fără acord, ţinând cont de legislaţia în vigoare. Menţionăm faptul că există posibilitatea ca sancţiunea să fie anulată conform art 26. din Statutul Elevului, dacă elevele dau dovadă de un comportament fără abateri în perioada următoare. Anularea sancţiunii se face de către conducerea Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copşa Mică”, se arată în comunicat.

Patriarhia, reacție neașteptată în cazul preotului care s-ar fi masturbat la ora de religie: Un gest necontrolat provocat de o mâncărime

Profesorul nu a fost sancţionat pentru că a demisionat în ziua în care elevele au dat jurnaliştilor filmul. Nici diriginta elevelor nu a fost sancţionată, pentru că s-a dovedit că nu ştia de niciun incident, susţine Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Deocamdată, singura anchetă care l-a declarat nevinovat pe preotul profesor de religie este cea a Mitropoliei Ardealului. Purtătorul de cuvânt al Pariarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, după izbucnirea scandalului, că potrivit anchetei Mitropoliei Ardealului profesorul de religie de la Copşa Mică este nevinovat, gestul fiind cauzat de o gravă afecţiune şi nu unul obscen.

Vă amintim că un preot profesor de religie din Copşa Mică a fost filmat în timpul unei ore, fiind acuzat de elevele care l-au filmat şi care au postat imaginile pe Youtube că s-ar fi masturbat.

×
TOP articole
x close