Antena 3 CNN Actualitate Locale Noi detalii în cazul crimei din Iași. Femeia era în comă când a fost îngropată de concubin.Cât alcool consumase victima 

Noi detalii în cazul crimei din Iași. Femeia era în comă când a fost îngropată de concubin.Cât alcool consumase victima 

1 minut de citit Publicat la 18:44 05 Ian 2018 Modificat la 18:44 05 Ian 2018
o_1c33j99rl9l11v3211kn5r31c0b8.jpg
Foto: Facebook

Procurorii ieşeni susţin că femeia care a fost îngropată de concubin şi fiul ei era vie în momentul înhumării, fiind, cel mai probabil, în comă. Ieşeanca băuse o cantitate impresionantă de vin în ziua în care a murit. 

Ioan Manolea le-a povestit procurorilor că a băut jumătate de litru de vin, în timp ce concubina sa, peste tri litri de vin. Un unchi al inculpatului a venit pe la cei doi în jurul orei 17, cei trei mai consumând o sticlă de doi litri de vin. Ulterior, concubinii au mers apoi acasă la unchiul bărbatului, unde au stat până la ora 20 şi au continuat să bea. Ulterior, Manolea şi Viriciuc au plecat spre casă.

Potrivit propunerii de arestare, în drum spre casă, victima s-a dezechilibrat și a căzut, iar în cădere, s-a desprins brusc de braţul lui, ceea l-a determinat să se dezechilibreze. Astfel, inculpatul a început să o lovească pe femeie de mai multe ori. 

După ce au ajuns acasă, inculpatul a luat femeia de mâini, iar fiul acestuia de picioare, ducând-o pe un teren situat la aproximativ 200 de metri de locuinţă. Cu două hârleţe, cei doi au săpat o groapă de peste 1,20 de metri, în care au băgat-o pe femeie.

Cercetările Parchetului îl vizează şi pe fiul minor al victimei, care are calitate de suspect în dosar după ce şi-a ajutat tatăl să o îngroape pe mamă, potrivit adevarul.ro.
 

×
x close