Vremea le joacă feste locuitorilor din Ploiești, care au avut parte de o surpriză neplăcută sâmbătă seară. Afară a început să ningă.
De altfel, România se află sub avertizare meteo în intervalul 19-20 martie.
În intervalul menţionat, valorile termice vor fi în scădere în majoritatea zonelor, dar în special în jumătatea de nord-est a ţării, unde vremea va deveni rece pentru această perioadă din an. În noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 martie) se vor înregistra temperaturi preponderent negative, în depresiuni vor fi minime la limita gerului şi pe suprafeţe extinse se va produce brumă.
Se vor semnala precipitaţii în general slabe, sub formă de ninsoare în zona montană şi mixte, la început local în nord, în est şi în centru, apoi izolat şi în partea de sud-est a teritoriului.
Vântul va avea intensificări la munte, dar temporar şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi vestul Olteniei, unde vor fi rafale de 55-60 km/h.