Antena 3 CNN Actualitate Locale VIDEO Ninge la Bâlea Lac. Este prima zăpadă din acest an pe Transfăgărășan

VIDEO Ninge la Bâlea Lac. Este prima zăpadă din acest an pe Transfăgărășan

prima ninsoare balea lac 2024
Duminică după-amiază, a început să ningă la Bâlea Lac. Sursă foto: Captură video Facebook
de Andreea Ştefan    |    29 Sep 2024   •   15:07

Ninge la Bâlea Lac, pe Transfăgărășan. Meteorologii ANM au emis duminică avertizări meteo cod portocaliu de lapoviță și ninsoare pentru zonele montane.

Duminică după-amiază, a început să ningă la Bâlea Lac. Primii fulgi de nea din această toamnă au început să cadă în jurul orei prânzului, iar temperatura a ajuns la -1 grad Celsius.

ANM a emis două avertizări meteo cod portocaliu și cod galben de lapoviță și ninsoare pentru zonele montane. 

Conform primei avertizări, în intervalul 29 septembrie, ora 20 – 30 septembrie, ora 10, este în vigoare un cod portocaliu în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, unde vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70...90 km/h.

Luni, în intervalul 30 septembrie, ora 10 – 01 octombrie, ora 10, intră în vigoare un cod galben. În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70...90 km/h.

×
Subiecte în articol: Balea lac Transfăgărășan ninge zapada
Citește mai multe din Locale
» Vezi toate știrile din Locale
Cele mai noi știri
Parteneri
x close