Ninge ca în povești la Mădăraș, în Harghita. Stratul de zăpadă așternut până la acest moment atinge pe alocuri și 30 cm.
Mai mulți turiști care se aflau în zonă și aveau schiurile cu ei au găsit oportunitate potrivită să transforme o pantă într-o adevărată pârtie de schi. De aproximativ patru ore ninge abundent in zona respectivă. "Am deschis sezonul de schi", au spus aceștia.
Cu toate acestea, vremea rea face deja probleme în trafic. Se circulă în condiții de iarnă. Zăpada se depunde pe mai multe artere rutiere din județul Harghita.
Se acționează cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant, spun cei de la drumuri. Pe tronsoanele critice, cum este DN 13B Bucinul, DN 12C Gheorgheni, Lacul Rosu, sau DN 15 Toplița Borsec, circulația a fost închisă pentru câteva ore din cauza copacilor căzuți, iar în rest circulația este îngreunată din cauza condițiilor de iarnă severă.