Dacă pentru unii, cursa a fost plină de adrenalină şi distracţie, tinerii mai puţin obişnuiţi cu sportul au avut ceva probleme. Un lucru este însă cert - spectacolul a fost de neuitat iar trecătorii s-au oprit în loc să-l admire.
Competiţia ''Santa Run'' a atras cîteva zeci de participanţi dornici să promoveze sportul în hainele lui Moş Crăciun.
Cei care s-au înscris în cursă au avut de parcurs trei ture a cîte 500 de metri.Pentru unii dintre ei, alergatul s-a dovedit mult mai greu decît se aşteptau.
Alţii însă, obişnuiţi cu antrenamentele, au avut parte doar de distracţie şi au ajuns primii la linia de sosire. Printre ei s-a aflat şi un militar american de la baza de la Mihail Kogalniceanu.
După ce le-au fost împărţite diplomele, Moş Crăciunii amatori au primit din partea organizatorilor ceai şi vin fiert.
Crosul 'Santa Run'' a făcut parte din promovarea proiectului internaţional "Maratonul Nisipului'', care se va desfăşura la anul, în 27 martie.