Antena 3 CNN Actualitate Locale Momentul în care un bărbat se urcă pe metrou, la stația Victoriei. Alt individ a folosit extinctorul în tren, la stația Piața Romană

Momentul în care un bărbat se urcă pe metrou, la stația Victoriei. Alt individ a folosit extinctorul în tren, la stația Piața Romană

barbat urcat metrou piata victoriei
Un bărbat s-a urcat pe garnitura de metrou, la stația Piața Victoriei. Sursa foto: captura imagini amator
de Mia Lungu    |    08 Aug 2024   •   22:29

Doi bărbați au provocat oprirea garniturilor de metrou, pe magistrala M2, joi seara, după ce unul dintre ei a folosit extinctorul în tren, la Piața Romană, iar celălalt a urcat pe tren, cu o scară, la Piața Victoriei.

Individul care a reușit să urce pe tren a opus rezistență în momentul în care un Polițist a urcat după el și a ăncercat să îl dea jos. Imaginile surprinse de martori arată cum cei doi se îmbrâncesc câteva zeci de secunde până când scandalagiul este în cele din urmă împins de pe tren în brațele agenților de pe peron.

@deni_barbu #bucuresti #fy #viral #fyp ♬ sunet original - Deni Barbu

„Circulația trenurilor de metrou s-a desfășurat cu dificultate pe Magistrala 2, în intervalul 21:00-21:30, din cauza unor persoane care au tulburat liniștea publică. Unul dintre aceștia a urcat la Piața Victoriei pe un tren aflat în staționare pentru a împrăștia substanțe dintr-un extinctor.

Cealaltă persoană a pulverizat substanțe dintr-un extinctor într-un tren aflat în stația Piața Romană. Călătorii aflați în trenul din Piața Romană au fost debarcați în siguranța. Aceștia și-au continuat călătoria cu un tren garat la cealaltă linie.

Echipele Metrorex au avizat Poliția. Ambele persoane au fost reținute, urmând a fi luate măsuri conform legii. Circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale.”, a transmis Metrorex, joi seara.

@deni_barbu #bucuresti #metrorex #fy #viral ♬ sunet original - Deni Barbu

„La data de 8 august 2024, în jurul orei 21.20, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție pentru Transportul Public au intervenit într-o situație în care un bărbat, în vârstă de 39 de ani s-a urcat cu o scară pe garnituta de metrou la magistrala M2 - stația Victoriei. A fost dat jos de polițiști, fără a suferi vreo vătămare, urmând a fi condus la o unitate medicală de specialitate.”, a transmis Poliția

 

×
Citește mai multe din Locale
» Vezi toate știrile din Locale
Cele mai noi știri
Parteneri
x close