Antena 3 CNN Actualitate Locale Momentul în care o mașină scăpată de sub control se rostogolește de mai multe ori în aer, la Gherla

Momentul în care o mașină scăpată de sub control se rostogolește de mai multe ori în aer, la Gherla

Imagini incredibile cu un accident produs în județul Cluj. Șoferul a pierdut controlul mașinii, s-a urcat pe o bordură şi a lovit un indicator rutier. În urma impactului, maşina a zburat, s-a rostogolit de mai multe ori şi s-a oprit pe rondul unui sens giratoriu.

accident Gherla
Momentul în care o mașină scăpată de sub control se rostogolește de mai multe ori și se oprește într-un sens giratoriu, în Gherla. Șoferul a rămas încarcerat Sursa foto: Captură video
de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Ian 2024   •   12:05

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, luni dimineață, la un accident rutier petrecut pe strada Clujului din Gherla.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 8, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare.

Au fost alertate simultan echipajele de la Punctul de Lucru Gherla, precum și de la Dej, în vreme ce partea medicală a fost asigurată de Serviciul de Ambulanță Județean.

Un șofer care circula dinspre centrul orașului spre Cluj, în condiții de ceață densă, a urcat peste alveola de pe mijlocului drumului, unde a lovit un indicator rutier, pe care l-a smuls din pământ.

Citește și: Femeie din București, șantajată după ce s-a dezbrăcat în apeluri video pe WhatsApp: "Nu văd decât răzbunare"

În urma impactului, mașina a zburat în aer și s-a rostogolit de mai multe ori, oprindu-se la câțiva metri distanță, pe rondul verde al unui sens giratoriu.

Câțiva șoferi aflați în zonă au oprit, au sunat la 112 şi i-au sărit în ajutor bărbatului.

Pompierii au găsit la fața locului un autoturism puternic avariat, în interiorul căruia se afla un bărbat încarcerat. Acesta a fost extras în siguranță și predat echipajului medical pentru îngrijiri.

×
Subiecte în articol: accident în Cluj sofer masina distrusa
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close