În urmă cu câteva momente a avut loc a treia explozie la stația GPL din Crevedia. Momentul a fost surprins de echipa Antena 3 CNN a aflată la fața locului. Operatorul nostru de imagine s-a rănit la picior, în urma incidentului.
Totodată, pompierii au fost surprinși în timp ce fugeau din calea exploziei. Oamenii au început să urle pe stradă.
Ministerul Sănătății a transmis mai multe date cu privire la incidentul petrecut aici. "Explozia care a avut loc astăzi la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, a produs rănirea mai multor persoane.
Au intervenit echipaje ale Serviciilor de Ambulanță București Ilfov și Dâmbovița și SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență și au transportat victimele la spitale de urgență din Capitală: Floreasca, Universitar și Bagdasar Arseni.
Din informațiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniți (4 dintre aceștia sunt intubați) și un deces. Cifrele sunt provizorii și le vom actualiza pe măsură ce apar noi informații", potrivit Ministerului Sănătății.
În urma celei de a treia explozii, 5 pompieri primesc îngrijiri medicale. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că societatea unde a avut loc explozia avea activitatea suspendată și funcționa ca parcare pentru cisternele societății.