Un bărbat din judeţul Vrancea a murit, sâmbătă, după ce a a căzut dintr-un tractor şi fost strivit de acesta.
Surse apropiate anchetei spun că bărbatul de 43 de ani ara un teren agricol şi, din motive încă necunoscute, a căzut din cabina tractorului aflat în mers, exact sub una dintre roţile de mari dimensiuni ale tractorului.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Ambulanţă care a constatat decesul tractoristului.
„Pompierii militari din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra au fost solicitaţi să intervină în jurul orei 11:45 în comuna Valea Sării, pentru extragerea unei victime prinsă sub un utilaj agricol. Victima, un bărbat, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. La intervenţie a participat în sprijin şi S.V.S.U. Valea Sării”, au anunţat reprezentanţii ISU Vrancea.
Cazul este anchetat de Poliţie şi de Procuratură.