Antena 3 CNN Actualitate Locale 1.000 de euro mită unui medic pentru obținerea unei pensii medicale

1.000 de euro mită unui medic pentru obținerea unei pensii medicale

Alexandra Axinia
<1 minut de citit Publicat la 12:31 17 Mai 2023 Modificat la 14:55 07 Iun 2023
mita medic pensie medicala
1.000 de euro mită unui medic pentru obținerea unei pensii medicale Sursa foto: Pixabay

Direcția Generală Anticorupție Dolj, sub coordonarea unui procuror din Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, au prins în flagrant două persoane în timp ce primeau fiecare câte o mie de euro pentru a obține avizarea unui dosar de pensionare medicală a martorului denunțător.

Pe 15 mai, prima persoană a primit de la un martor denunțător suma de o mie în scopul facilitării pensionării medicale a acestuia. 

A doua zi, aceeași persoană, cercetată pentru trafic de influență, a fost reținută pe o durată de 24 ore, apoi a fost prezentată judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Conform Mediafax, și medicul primar care urma să avizeze dosarul pentru pensionare medicală a primit mită de o mie de euro. Acesta a fost arestat pentru 24 de ore. 

"Banii au fost oferiți în legătură cu îndeplinirea unui act care intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului de pensionare medicală a martorului denunţător, medicul fiind preşedintele Comisiei de Evaluare a Capacităţii de Muncă din cadrul unităţii medicale respective", informează DGA. 

×
x close