O femeie din comuna Bătrâni, județul Prahova, a sunat la 112 și a anunțat că fica ei, în vârstă de 12 ani, a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Polițiști au căutat-o, iar minora a fost găsită într-o comună din județul Buzau.
În urma verificărilor efectuate, s-a descoperit că fata ar fi întreținut relații sexuale cu un bărbat în vârstă de 29 de ani pe care l-ar fi cunoscut pe o rețea de socializare.
Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului pentru luarea unei alte măsuri preventive. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și conducere fără permis.
Conform legii, bărbatul riscă pedepsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani.