Antena 3 CNN Actualitate Locale Mină de război descoperită în Marea Neagră. Forțele Navale Române intervin pentru distrugere

Mină de război descoperită în Marea Neagră. Forțele Navale Române intervin pentru distrugere

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 14:34 08 Sep 2022 Modificat la 14:34 08 Sep 2022
Dragorul maritim
Mină de război descoperită în Marea Neagră. Forțele Navale Române intervin pentru distrugere Sursa foto: Facebook/ Fortele Navale Romane

"Dragorul maritim "Locotenent Dimitrie Nicolescu" (DM-29) a ieșit din portul Constanța, joi, 8 septembrie, în jurul orei 13.15, pentru a executa o misiune de intervenție asupra unei mine de război, care a fost descoperită de nava GSP „Falcon”, care desfășura activități specifice la o distanță de aproximativ 25 mile marine (46 km), în direcție NE față de intrarea în portul Constanța.", arată Forțele Navale într-un comunicat.

"Nava GSP „Falcon” a raportat, în jurul orei 11.45, prezența unei mine marine care plutea în derivă, după care, conform procedurilor legale în vigoare, s-au pus în aplicare procedurile operaționale pentru intervenția cu personal specializat”, mai precizează sursa citată.

Dragorul maritim "Locotenent Dimitrie Nicolescu" execută, în perioada 5-12 septembrie, serviciul de luptă permanent și are la bord, pentru această misiune de intervenție un detașament de scafandri EOD, specializați în distrugerea dispozitivelor explozive.

După declanșarea agresiunii armate a Federației Ruse în Ucraina, aceasta este cea de-a treia mină de război care a ajuns în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române.

De la începutul războiului până în prezent, în partea de vest a Mării Negre au fost distruse 28 de mine marine, dintre care trei mine de Turcia, două de România, una de Bulgaria și 22 de Ucraina.

×
x close