Șase pasageri au fost răniți după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat, noaptea trecută, într-un accident pe raza localității Jucu de Sus, județul Cluj.
Din primele cercetări ale polițiștilor s-a constatat că o tânără în vârstă de 22 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care circula cu mașina, ar fi făcut un viraj la stânga pentru a pătrunde pe o altă stradă, și a fost acroșată de un microbuz care circula în același sens de mers și care s-ar fi angajat în depășire.
Microbuzul era condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Geaca.
În urma impactului, microbuzul a ieșit în afara părții carosabile, intrând în șanțul din partea stângă a direcției de mers.
Șase dintre cei 14 pasageri aflați în microbuz au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital de către echipajele de Ambulanță.
Testările alcoolscopice ale conducătorilor auto au indicat rezultate negative, potrivit Mediafax.