Mai exact, o femeie de 47 de ani reprezentantă a unei societăți comerciale, aceasta este acuzată că a pus la punct un circuit evazionist prin care să nu mai plătească TVA.
Potrivit procurorilor, timp de trei ani, între mai 2013 și mai 2016, femeia ar fi folosit firme-bidon – sau de sacrificiu în sarcina cărora transfera responsabilitatea achitării TVA.
Pentru asta, femeia a creat un circuit comercial și financiar fictiv, în domeniul achiziționării de mărfuri de la diferite societăți de către firma pe care o reprezenta.
Astfel ea a înregistrat în contabilitate peste 400 de facturi false, în valoare de aproape 2 milioane de lei, "în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului, în cuantum de 375.905 lei, reprezentând TVA dedus nelegal”, se arată într-un comunicat al Parchetului Bihor, citat de bihon.ro.
În acest context, la începutul acestui an, procurorii au pus sechestru pe bunurile femei și au poprit conturile acesteia pentru a se asigura că prejudiciul poate fi acoperit de către inculpată.
Dosarul de evaziune fiscală va fi judecat de Tribunalul Bihor, iar pentru fapta de care este acuzată inculpata Legea 241/2005 prevede pedepse cu închisoarea de la 2 la 8 ani sau amendă.