Răzvan Șerbanoiu, în vârstă de 20 de ani, s-a spânzurat, miercuri, în vecinătatea locuinței bunicilor săi, în Albeni, judeţul Gorj.
Nu era la prima tentativă de a-și lua viața. Apropiații spun că acesta a mai avut o tentativă de suicid, în Italia, când nu s-a adaptat la viața din peninsulă. Mama tânărului se stabilise în Italia, după ce s-a căsătorit cu un cetățean italian, dar tânărul nu s-a obișnuit cu viața în această nouă familie, potrivit presei locale.
A revenit acasă, la bunici, în Gorj. A revenit în ţară și mama sa, dar nu locuia împreună cu fiul. O stare depresivă ar fi cauzat această tragedie, iar Răzvan ar fi explicat asta într-un bilet de adio, spun localnicii din Albeni.
La data de 21 iunie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați de un bărbat din comuna Albeni, despre faptul că și-a găsit verișorul spânzurat.
Polițiștii deplasați la fața locului l-au găsit spânzurat pe tânărul de 20 de ani, pe un teren agricol din spatele locuinței sale din comuna Albeni.
Trupul tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citeşte şi: "M-am speriat! Eu am crezut că doarme" | O femeie a stat în casă cu cadavrul partenerului ei, aproape o lună, în Iaşi
Mesajul rudelor este plin de durere, de regrete și de păreri de rău: "Iartă-ne că nu am făcut mai mult pentru tine. Dumnezeu să aibă grijă de tine, de sufletul tău blând și curat! Drum lin, verișorul nostru cel mic, Răzvi!”.
După aflarea cumplitei vești, sute de mesaje de condoleanțe și compasiune au fost postate pe Facebook.
Trupul neînsuflețit al lui Răzvan a fost găsit chiar de verișorul lui.