Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui informează că detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD tip B2, la faţa locului fiind trimisă şi o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Autoturismul în care se aflau două persoane a fost lovit de trenul IR 1866, care se deplasa pe relaţia Galaţi-Iaşi. Cele două persoane aflate în autoturism s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenţie şi au fost găsite conştiente şi cooperante.
Persoanele aflate în autoturism au fost evaluate medical.
O femeie în vârstă de 24 ani acuza dureri la nivelul membrelor inferioare, al toracelui şi abdomenului, aceasta fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal "Elena Beldiman" Bârlad. Pasagerul din dreapta a fost evaluat şi nu a necesitat îngrijiri medicale.
Persoanele aflate în tren au fost evaluate, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, transmite ISU Vaslui.
Locomotiva trenului a fost avariată, fiind necesară înlocuirea acesteia pentru ca trenul să ajungă în siguranţă la destinaţie.
Citeşte şi: Șase gări din România vor fi modernizate. Stațiile de tren în care se vor investi sute de milioane de lei