Antena 3 CNN Actualitate Locale O mașină electrică a luat foc în mers și a ars complet, din cauza unui scurtcircuit, pe un drum din Timiș

O mașină electrică a luat foc în mers și a ars complet, din cauza unui scurtcircuit, pe un drum din Timiș

Mia Lungu, Andeea Borboros
1 minut de citit Publicat la 14:55 26 Mar 2024 Modificat la 14:55 26 Mar 2024
foc masina electrica timis
O mașină electrică a luat foc în mers și a ars complet, din cauza unui scurtcircuit, pe un drum din Timiș

Luni seara, în satul Bencecu de Sus, din județul Timiș, s-a produs un incendiu la un autoturism electric aflat în mers, anunță ISU Timiș.

Două persoane s-au autoevacuat în siguranță.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea imagini cu mașina electrică arsă.

"A fost alocată la această intervenție o autospecială de stingere de capacitate medie, dar și cea mai nouă autospecială intrată în dotarea inspectoratului, o autospecială de primă intervenție pentru lucrul cu apă de înaltă presiune și hidroperforare.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întreg autoturismul.

În urma utilizării acestui tip de echipament de intervenție, prin hidroperforarea bateriilor și inundarea lor cu apă, temperatura în baterie a fost redusă sub 50°", potrivit comunicatului de presă.

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs în urma unui scurtcircuit.

×
x close