Antena 3 CNN Actualitate Locale Maria, fata de 14 ani din Truşeşti, a fost pusă de criminal să îl colinde înainte de a fi ucisă

Maria, fata de 14 ani din Truşeşti, a fost pusă de criminal să îl colinde înainte de a fi ucisă

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 20:36 04 Ian 2023 Modificat la 22:16 04 Ian 2023
maria crima trusesti botosani
Maria, fata de 14 ani din Truşeşti, a fost pusă de criminal să îl colinde înainte de a fi ucisă Sursa foto: monitorulbt.ro

"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că el a solicitat să fie urat de către victimă împreună cu fratele ei. S-a şi întâmplat acest lucru. I-ar fi plătit o anumită sumă, respectiv 50 de lei, după care, la despărţire, s-a întors şi a înjunghiat-o", a declarat Valeriu Chihaia prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Tânărul în vârstă de 20 de ani a fugit de la locul crimei şi a fost capturat de mascaţi în gara din localitate.

Instanţa a decis ca tânărul să-şi petreacă luna ianuarie în arest.

În această perioadă, tânărul care a ucis-o pe Maria este supravegheat non-stop de poliţişti. Asta deoarece ar fi încercat să-şi pună capăt zilelor.

"În timpul nopții, a fost surprins de polițiștii care îl supravegheau cum își lega mânecile bluzei, existând posibilitatea de a-și face rău. Din acest motiv au fost luate măsuri suplimentare de siguranță. Pentru a evita producerea vreunui incident nedorit", a declarat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani, pentru monitorulbt.ro.

Sute de oameni s-au adunat, astăzi, la Truşeşti pentru a o conduce pe ultimul drum pe Maria, adolescenta ucisă cu sânge rece în ultima zi a anului 2022.

Maria a fost condusă pe ultimul drum în rochie de mireasă. Trupul neînsufleţit al fetei de doar 14 ani a fost depus într-un sicriu alb.

"Era un copil normal, îi plăcea viaţa, colabora bine cu colegii, cu profesorii. Avea o prezenţă zilnică la şcoală, nu absenta. Era integrată şi în viaţa centrului de plasament, îşi ajuta colegii mai mici. Era o fetiţă căreia îi plăcea viaţa, comunicativă deschisă. (…) Ea avea şi un frăţior mai mic şi era protectivă cu ei", a spus profesoara Mariana Teiu.

×
x close